1. Bolojan a zis că trebuie luate în calcul și alegerile anticipate. Care pot avea loc în toamna sau – țineți-vă bine! – în primăvara anului viitor. Dar de ce nu în primăvara anului 2030 sau 2035, ca să se pensioneze Bolojan din funcția de prim-ministru interimar? Pe urmă a mai spus niște chestii despre corecții bugetare, însă nu am stat să-l mai ascult, că deja am simțit corecțiile, reformele și toate bricegele lui bugetare, eu nefiind bugetar. Bolojan e bugetar din 1994. Singura corecție bugetară ar fi să-i taie și lui cineva ceva în Palatul Victoria. Să-i taie lumina. Dar nu de tot. Să i-o stingă, să i-o aprindă, la un interval de o secundă, ca în restaurante, după ce s-a plătit ultima notă. I-o stingi, i-o aprinzi, iar i-o stingi, iar i-o aprinzi. Poate înțelege mesajul. Ce corecții bugetare să faci tu cu 25% în sondaje? Și cu povești despre ”greaua moștenire”. Doar Petre Roman a fost crezut, vreo două luni, când a vorbit despre ”greaua moștenire”. În 1990. De atunci, când îl aude pe unul povestind despre ”greaua moștenire”, românul spune ”alt incapabil”.
2. E o sintagmă trecută prin toată cultura lumii, de la fabulele antice la Lope de Vega, care are și o piesă cu titlul ăsta. Sintagma e ”câinele grădinarului.” Adică ”nici tu nu muncești, nici pe alții nu-i lași.” Câinele nu mânâncă iarba sau fânul din grădină, dar nu le lasă să se hrănească nici pe animalele domestice care nu sunt carnivore. Le latră, le mușcă, le gonește, le ”taie din privilegii”, le impune ”reformele” lui. Grădinarul Nicușor se fâstâcește pe covoarele roșii, deși trăiește și are doi copii cu Mirabela Grădinaru. Iar domnul Bolojan e câinele grădinarului. Superbul exemplar cu pedigree orădean nu mai ascultă de grădinar și pustiește grădina alături de cățeii lui useriști.
3. Marii savanți români nu au fost Henri Coandă, Victor Babeș, Ana Aslan, Ioan Cantacuzino. Marii noștri savanți sunt progresiștii, care au impus dopul cu zgardă. De când cu pandemia și războiul, apa la pet are o zgardă, ca să nu nu mai aruncăm căpăcelul și să îl recupereze progresiștii cu oengeala. Și după ce ți se umple casa cu pet-uri, trebuie să le bagi într-un sac, sacul îl bagi în portbagajul mașinii sau îl iei în spinare și pleci să reciclezi. Ca un Moș Crăciun aflat în foame. De fapt, ca un cerșetor. Dar nu orice cerșetor. Un cerșetor mai fraier. Un cerșetor cu tarif fix. 50 de bani pentru fiecare pet. Dacă vor să depășească orice limită a răului simț, că de răul gust au trecut de mult, Bolojan și trotinetarii din guvern ar trebui să ne pună să dăm, nu să luăm 50 de bani pentru fiecare pet reciclat. Și fenomenul acesta economic să se cheme impozitul pe apa chioară. Pe care fraierii au băut-o contra cost. În timp ce șmecherii au gânduri mari cu izvoarele din Ardeal. Vândute sau în curs de vânzare.
