
Flăcările din Parcul Național Domogled -Valea Cernei au mistuit până acum peste 600 de hectare de pădure, în aproape 57 de zile de la izbucnirea incendiului. Miile de tone de apă aruncate cu ajutorul elicopterelor nu pot stinge arderea mocnită a uscăturilor care au invadat fondul forestier al ariei protejate, unde curățarea acestor adevărate acceleratoare de foc este strict interzisă.
Acum, autoritățile spun că sunt aproape de final, însă incendiul se tot reaprinde. Activiștii de mediu nu înțeleg fenomenul și batjocoresc procesiunea preoților pentru ploaie. Însă, ca și în incendiul din august apărut în aceeași zonă, doar ploaia mai poate stopa arderile.
Preoții din bisericile situate în Băile Herculane au desfășurat o procesiune pentru ploaie, văzând că toate forțele desfășurate, ale pompierilor și silvicultorilor, nu reușesc să stingă flăcările din Parcul Național Domogled-Valea Cernei. Când pompeirii răsuflă ușurați că au reușit să stopeze incendiul, focul se reaprinde, din cauza jarului produs de copacii uscați lăsați să putrezească în numele biodiversității. Activiștii de mediu de la Agent Green au luat peste picior acțiunea disperată a preoților, fără să știe că și în incendiul din august, izbucnit tot în Parcul Național Domogled -Valea Cernei, nu pompierii și silvicultorii au oprit flăcările, cu toate eforturile făcute, ci ploaia.
Focul, întreținut de arborii morți
Iosif Blidariu, de la Ocolul Silvic Băile Herculane, ne spune că se acționează zilnic cu un efectiv de 120 de oameni, silvicultori și pompieri, și cu 3 elicoptere. ”Acum a plecat în mentenanță un elicopter, dar timp de 4 zile au aruncat apă cu 3 elicoptere. Am reușit să mai domolim incendiul, iar aici, în față, către Herculane, nu mai e nimic. Ard, în schimb, frunzele uscate și arborii uscați”, ne-a declarat Iosif Blidariu. Directorul Parcului Național Domogled -Valea Cernei, Ioan Gașpar, ne spune că incendiul a afectat până în prezent peste 600 de hectare de pădure.
”Vorbim despre o suprafață incendiată, nu neapărat despre pagube, în care au ars frunze, lemn uscat, lemn mort. Arborii verzi, care sunt în picioare, nu ard, dar sunt afectați. Dacă nu ar fi fost arborii uscați, incendiul nu ar fi fost atât de puternic, iar aceștia mențin și acum focul. Mai ales la pinul negru, arderea este foarte lentă, dat fiind că este un lemn foarte dur”, ne-a precizat Ioan Gașpar, directorul Parcului Național Domogled -Valea Cernei.
Trebuia făcut mai mult?
ONG-iștii de la Agent Green au acuzat autoritățile că nu au cerut sprijin suplimentar de la UE pentru stingerea incendiului, prin activarea mecanismului de protecție civilă. Conducerea Departamentul pentru Situații de Urgență a răspuns însă că nu era necesară activarea acestui mecanism.
”Noi avem niște proceduri foarte clare legate de semnalarea incendiului și de intervenție. Am transmis mai departe, la Ministerul Mediului, apoi s-a discutat cu IGSU, care a decis că intervențiile de acum sunt suficiente și nu mai este nevoie de ajutor suplimentar din UE. S-a intervenit și terestru, acolo unde s-a putut, în limita evitării incidentelor”, ne-a mai spus Ioan Gașpar. Mai multe elicoptere nu ar fi făcut diferența, având în vedere că incendiul se manifestă pe o suprafață foarte mare și continuă să reizbucnească.
Activiștii se laudă cu politica de nonintervenție
ONG-iștii de la Agent Green se laudă că ei sunt cei care au susținut constant campania pentru minimum 75% suprafață de nonintervenție în parcurile naționale și că, în 2022, Ministerul Mediului a preluat oficial această țintă și a desemnat Domogled drept proiect-pilot, pornind de la numai 48% protecție strictă. În fapt, tocmai această politică de nonintervenție, care împiedică silvicultorii să igienizeze pădurile, este cea care favorizează apariția și extinderea incendiilor de pădure.

