Prin anii 1987-88, superbul oraș Brașov se confrunta cu lipsa cronică a apei, iar regimul comunist de atunci nu avea decât soluția raționalizării apei de orice fel. Cum economiile la combustibil și curent, volens-nolens impuse populației pentru ca să meargă industria orașului, mare producătoare și exportatoare, erau coroborate cu raționalizarea apei, era nu greu, ci foarte greu de trăit în oraș!
Și peste toate acestea a venit și o iarnă grea, cu zăpadă multă depusă în straturi groase pe străzile orașului chiar de Crăciun.
Și acum îmi aduc aminte cum mi-am pregătit mașina mea, un ARO 10, de care eram tare mândru, pentru prima ei întâlnire cu zăpada: cauciucuri cu crampoane, lopată, pături, bidon de apă, șufă de tractare, provizii și contribuții pentru masa de Revelion cât să hrănească un batalion, vin cât să îmbăt două etc., etc.
Tatăl meu chiar râdea de mine, spunându-mi că mă pregătesc să merg la război, nu la un Revelion în casa unor distinși profesori universitari.
Fix pe 31 decembrie, dis-de-dimineață, împreună cu încă alte două persoane invitate și ele la Revelion, bagaje etc., am plecat dintr-un București mohorât, înghețat de un ger pătrunzător și fără pic de zăpadă, spre Brașov.
De la Câmpina începând, decorul a început rapid să se schimbe din ploaie în ninsoare și, din ninsoare, în viscol, astfel că am ajuns la Brașov utilizând la greu sistemul 4/4.
În parcarea de lângă blocul respectiv am înotat la propriu în zăpada viscolită, ce ajungea în unele locuri să îngroape Daciile de acolo.
După căratul bagajelor și proviziilor de la mașină și stabilirea camerelor în vastul apartament de 5 camere, am încercat să merg să mă spăl într-una din cele 3 băi. Am intrat în prima dintre ele discret și, ca tot omul, am dat drumul la robinetul de apă caldă de la chiuvetă, doar ca, spre surprinderea mea de bucureștean mitic, am auzit un mic geamăt, doar și atât! Am încercat să repet manevra cu robinetul de apă rece și la fel!
Cum între timp mă apucaseră și alte sincere și pârdalnice nevoi fiziologice, am luat la rând și celelalte două băi, în mod discret, și la fel!
În ultima dintre ele, pe când deja priveam cu jind afară, pe geam, cum zăpada se așternea din greu, am observat o găleată de plastic pusă strategic lângă vasul de toaletă, iar cada mai avea vreo 3-4 degete de apă în ea!
Salvat de clopoțel, m-am dus direct în cameră și am tras un pui de somn pregătitor pentru marea petrecere ce urma.
Pe la orele 17.00 trecute fix, am fost brusc trezit de urletele locatarilor cartierului și ale gazdelor mele, care vesteau de zor parola magică: „A venit apaaaaa!”
Nefiind acasă la mine, mi-am închipuit că na, așa o fi obiceiul locului și am intrat în stare de observație activă, putând auzi cum, brusc, gazdele noastre și o parte dintre convivii ce începuseră să sosească, aducând cele destinate mesei de Revelion, au dat drumul la orice robinet de apă era în întreaga casă și au purces la umplerea oricărui recipient de tip damigeană, bidon etc.
După încă circa o oră, când se umpluseră și cele două căzi de baie ale imobilului cu apă rece, s-au auzit din nou urletele, parcă de sorginte tribală: „Curge apa caldaaa!”, drept pentru care s-au golit imediat căzile cu apă rece și toată lumea s-a încolonat încet, cu prosopul pe umăr și șamponul și săpunul în mână, așteptându-și rândul la binefacerile unui duș fierbinte.
Odată cu apa caldă au început să cânte și caloriferele, care au adus căldura în casă.
După o petrecere de pomină, cu oameni veseli, culți și rafinați, dansuri și muzici nebune, a venit dimineața trezirii la realitatea anterioară.
Doar că, prin minune, pe la prânz au revenit apa rece și cea caldă (cineva s-o fi gândit că trebuie spălate vasele de după Revelion în fiecare casă).
În cea de-a doua zi de la Revelion, ninsoarea s-a potolit brusc, iar în a treia zi a apărut un soare ca în plină vară!
Și cum orice minune ține doar trei zile, iar invitatului îi stă bine cu drumul, în a treia zi, când deja apa caldă și cea rece dispăruseră, odată cu căldura din calorifere, am început reîmbarcarea în mașină a calabalâcului, pregătind reîntoarcerea spre Capitală.
Brusc, am început să observ, în locurile unde zăpada se topise mai rapid, pungi de plastic recent aruncate.
Cum unele dintre ele erau prin parcare, pe lângă mașinile parcate acolo, am observat că se scurgea din ele un lichid maroniu și urât mirositor.
Înainte de a ne lua la revedere de la gazde, am întrebat și eu ce se întâmplă și de unde provin acele pungi aruncate prin parcarea din spatele blocului cu atâta generozitate.
„Domnu’ comandant, să aveți grijă să nu călcați în vreuna, pentru că vă veți umple de noroc”, veni răspunsul rușinat al gazdelor. „Pe aici se obișnuiește ca să se arunce pungile cu resturi fiziologice umanoide când cineva uită să își strângă apă în cadă suficientă pentru folosirea ei la toaletă!”
Un Revelion în plină vară?
Am aflat cu toții că guvernul se pregătește să decreteze starea de urgență națională ca urmare a lipsei apei, dar și că există primării multe care au oprit și raționalizat apa.
Ținând cont de banii luați de la UE pentru introducerea apei și canalizării în satele și comunele țării, nu îmi fac probleme că țăranii noștri și-ar fi demolat latrinele din spatele caselor.
Însă, pentru orășeni, ținând cont de experiența mai sus povestită, sincer îmi fac mari probleme!
Dumneavoastră?
